luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Eroii, comemoraţi de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii

Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii a fost marcată la Craiova şi Rovinari.

La mormintele eroilor Brigăzii 2 Infanterie "Rovine" căzuţi la datorie în teatrele de operaţii, au fost organizate ceremonii în cadrul cărora s-a ţinut un moment de reculegere şi au fost depuse coroane de flori.
La activităţile organizate la fiecare mormânt al eroilor căzuţi la datorie au luat parte familiile eroilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre militare şi veterani de război.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Instituirea acestei sărbători prin Legea nr. 150 din 22 octombrie 2014, care a stabilit necesitatea unei astfel de zile pentru recunoaşterea rolului veteranilor, reprezintă o expresie a respectului de care se bucură cei care îşi îndeplinesc misiunea de a duce mai departe tradiţia de luptă a Armatei Române.

Este un moment important, impregnat de simbolism şi semnificaţii speciale. Pentru noi românii, aceste semnificaţii sunt cu atât mai profunde cu cât istoria a probat de-a lungul timpului strânsa legătură dintre interesele naţiunii române şi cele ale armatei.

Doresc să folosesc acest prilej pentru a aduce un semn de aleasă recunoştinţă şi preţuire din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, dar şi a mea personal, faţă de toţi cei pentru care, ani de zile, teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan au însemnat “acasă”, acolo unde ei au luptat pentru menţinerea păcii, reuşind să-şi facă de fiecare dată datoria.

Dragi militari, prin faptele de arme şi prin misiunile executate la standarde înalte v-aţi făcut cunoscuţi în întreaga lume, iar acest lucru v-a adus recunoştinţa Guvernului României, a conducerii Armatei Române şi a aliaţilor noştri din NATO.

Totodată, fără îndoială, marcarea unui astfel de eveniment reprezintă încă o dovadă a faptului că cei care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului Naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunilor din teatrele de operaţii, nu au fost daţi uitării şi sunt cinstiţi aşa cum se cuvine.

În final, permite-ţi-mi să vă mulţumesc pentru nepreţuitele lecţii de curaj, deminitate şi patriotism pe care ni le oferiţi cu generozitate. Vă asigur de întreg întreg sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, vă felicit şi vă doresc multe realizări şi împliniri, atât pe plan profesional cât şi personal”, a transmis prefectul de Dolj, Sorin Răducan, celor prezenţi la ceremonii.

 

Eroii comemoraţi

 

Militarii olteni căzuţi la datorie în teatrele de operaţii, comemoraţi de Ziua Veteranilor, sunt: sublocotenent p.m. Cătălin-Ionel Marinescu, înhumat la Cimitirul Ungureni din Craiova, sublocotenent p.m. Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu înhumat la Cimitirul Sineasca din Craiova, sublocotenent p.m. Ion-Lucian Leuştean, înhumat la Cimitirul din satul Prunişor (com. Prunişor, jud. Mehedinţi), sublocotenent p.m. Constantin-Laurenţiu Lixandru, înhumat în Cimitirul Rovinari şi sublocotenent p.m. Remus Brînzan, înhumat la Cimitirul Lenin Sud din Râmnicu Vâlcea.

Sublocotenentul p.m. Catalin-Ionel Marinescu a căzut la datorie, în provincia Zabul din Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa o misiune de cercetare terestra a unui obiectiv. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari.

Sublocotenentul p.m. Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu a decedat în Afganistan, pe timpul executării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a lovit autovehiculul MRAP în care se afla Claudiu. Sublocotenentul p.m. Claudiu Constantin Vulpoiu avea 35 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, timp în care a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak. A fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari.

Sublocotenentul p.m. Ion-Lucian Leuştean a fost grav rănit în deflagraţia unui dispozitiv exploziv improvizat în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul. A decedat ulterior, în spital.

Sublocotenent p.m Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a căzut la datorie în Provincia Zabul. A fost victima unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.

Sublocotenent p.m. Remus Brînzan a căzut la datorie în Bosnia-Herţegovina pe 17 septembrie 1996 în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde.

 

 

Politica