Cinci viceprimari din judeţul Olt au fost declaraţi incompatibili de ANI. Este vorba de Robert Munteanu, viceprimarul oraşului Piatra Olt, Dumitru Tudosie, viceprimarul comunei Bărăşti, Florin Miu, acuzat şi de fals în declaraţii, viceprimarul comunei Coloneşti, acuzat şi de fals în declaraţii, Dana-Constantina Păuna, viceprimarul oraşului Potcoava şi Petrică-Andrei Adam, viceprimarul comunei Băbiciu. Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunilor de conflict de interese, fals în declaraţii sau infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie în cazul a mai multor aleşi locali, printre care cinci sunt din judeţul Olt.
Iată lista incompatibililor:
Munteanu Robert-Viceprimarul oraşului Piatra Olt, judeţul Olt.
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât acesta deţine simultan funcţia de viceprimar al oraşului Piatra Olt, jud. Olt, şi calitatea de titular întreprindere individuală MUNTEANU E. ROBERT AGRO ÎI, precum şi funcţia de administrator al S.C. AGRIA IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.
TUDOSIE DUMITRU-Viceprimarul comunei Bărăşti, Jud. Olt
INCOMPATIBILITATE
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 august 2010, întrucât acesta deţine simultan funcţia de viceprimar al comunei Bărăşti, Jud. Olt, şi calitatea de reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Bărăşti în Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. „PRESTĂRI BĂRĂȘTI” S.R.L., societate comercială de interes local, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
MIU FLORIN-Viceprimarul comunei Coloneşti, Jud. Olt
INCOMPATIBILITATE
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 14 ianuarie 2010, întrucât acesta deţine simultan funcţia de viceprimar al comunei Coloneşti, Jud. Olt şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
FALS ÎN DECLARAȚII
În declaraţiile de interese depuse în perioada 2010-2014, acesta nu a menţionat deţinerea calităţii de persoană fizică autorizată în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, motiv pentru care Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.
PĂUNA DANA-CONSTANTINA-Viceprimarul oraşului Potcoava, Jud. Olt
INCOMPATIBILITATE
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 iunie 2012, întrucât aceasta deţine simultan funcţia de viceprimar al oraşului Potcoava, jud. Olt, şi calitatea de asistent medical generalist în cadrul S.C. PETROMED SOLUTIONS S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 161/2003.
Totodată, PĂUNA DANA-CONSTANTINA s-a aflat în stare de incompatibilitate şi ca urmare a faptului că aceasta a încheiat un contract de prestări servicii (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. şi PFA PĂUNA DANA CONSTANTINA), respectiv un contract civil (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. şi PĂUNA DANA CONSTANTINA), încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.
ADAM PETRICĂ-ANDREI -Viceprimarul comunei Băbiciu, Jud. Olt
INCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 27 octombrie 2014 întrucât acesta a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Băbiciu, Jud.Olt şi calitatea de reprezentant întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICĂ-ANDREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.