Simona Halep este o mână de om, dar ce OM. O frumoasă şi şarmantă tânără de 24 de ani cu dorinţă, voinţă şi putere fizică şi psihică duse de multe ori dincolo de limitele umane.
Micuţa de la malul mării a luat cunoştinţă cu sportul alb acum 20 de ani, iar din 1997 pune zilnic mâna pe rachetă.
La nici 17 ani, în 2008, a cucerit întrecerea junioarelor la Roland Garros într-o finală românescă în care a învins-o pe craioveanca noastră Elena (Ema) Bogdan. A fost succesul care i-a marcat viitorul pentru că imediat fosta mare campioană Virginia Ruzici i s-a alăturat şi o impresariază cu succes.
La un an distanţă, după majorat, Simona Halep a luat o hotărâre radicală şi şi-a făcut operaţie de micşorare a sânilor. O decizie bine calculată, pe fondul unui psihic puternic – de mare campioană, în vederea accederii pe strâmta şi anevoioasa cărare care duce în vârful ierarhiei. A fost, pentru foarte puţini dintre ”specialiştii” de astăzi, decizia care îi marchează – cu succes – hotărârea de a face o carieră în sportul alb şi a rămâne un nume în istoria acestui sport, atât în România, cât şi în plan internaţional.
În doar 6 ani, de la momentul junioare – Roland Garros a ajuns să fie în careul de pe podiumul ierarhiei mondiale din tenisul de câmp feminin. În Turneul campioanelor din 2014 a reuşit şi prima victorie contra ”irealei” Serena Williams moment desemnat de ”marii specialişti” ca fiind apogeul carierei Simonei.
Cu un start oarecum ezitant în 2015 am descoperit ”specialiştii” care-şi râdeau în barbă de previziunile lor vis-a-vis de limitele de performanţă ale Simonei Halep.
Turneul din acest an de la U.S. Open a certificat, dacă mai era nevoie, maturitatea totală şi profesionalismul Simonei Halep lucruri care, sper, să fi închis gura tuturor cârcotaşilor danubiano-pontici care stau la pânda pentru a se extazia de un pas, mare sau mai mare, greşit al fetei noastre de aur.
Simona Halep este un OM excepţional, un român crescut, în familie, cu respect şi dragoste pentru muncă şi oameni. Un copil care de la vârsta de 6 ani s-a înhămat zi de zi cu rucsacul de antrenament în spate pentru a desluşi în detaliu toate secretele sportului alb.
A avut harul şi educaţia de a miza pe munca totală, pe efortul dus până la epuizare şi de a scrâşni din dinţi şi a continua indiferent de obstacolul care i se ivea.
Pentru mulţi pare a fi apărut de nicăieri, dar primul mare succes a venit la 13 ani după ce a pus mâna pe rachetă (aici ar trebui mulţi părinţi să analizeze efectele eşecurilor multor puşti campioni la 10-12-14 ani, de care pe la 17-18 ani nu mai auzi).
A avut tăria de a trece la 18 ani peste un moment foarte important – o operaţie nu foarte grea din punct medical, dar care putea avea efecte devastatoare în plan psihic.
Nu s-a plâns nici ea familiei şi nici familia altcuiva în drumul lung pe care l-a avut de străbătut până la covorul roşu şi artificiile marilor arene. Seriozitatea şi rigurozitatea pe care şi le-a autoimpus au făcut să ajungă la cei 24 de ani, pentru al doilea an consecutiv, în poziţia de a fi a doua jucătoare a lumii înaintea Turneului Campioanelor.
Simona Halep este cetăţeanul român perfect pentru statul român.
Nu cheltuie, şi nici n-a primit, niciun bănuţ de la statul român şi nici nu cere condiţii de cazare, masă şi transport niciunei autorităţi publice, sau mai ştiu eu ce alte avantaje. În schimb, pro-bono, face imagine şi publicitate României cât nu fac de 25 de ani încoace toţi politrucii noştri la un loc. E vorba de imagine şi publicitate pozitivă.
Simona Halep este un OM, un ROMÂN demn de a fi dat exemplu tinerei generaţii.
Puterea propriului exemplu este mărturia cea mai de preţ a acestei şarmante tinere cu care de mândrim că este româncă. Modul în care a câştigat meciul din optimile de finală, strângând din dinţi şi jucând într-un picior, a reprezentat dovada de maturitate şi hotărârea de a lupta până la sacrificiu pentru a-şi atinge năzuinţele.
La ora actuală, Simona Halep este acel miracol de care au nevoie românii să se agaţe. Să-şi clameze patriotismul şi să-şi injecteze o doză de optimism în faţa greutăţilor cu care se confruntă zi de zi.
Simona este exemplul cel mai palpabil al reuşitei prin muncă, seriozitate, respect, bun-simţ, educaţie, suferinţă, renunţări la micile bucurii ale vieţii etc.
Îţi mulţumim fătucă dragă că ne iubeşti şi că te lauzi cu noi şi cu ţara noastră. Nu ştiu câţi dintre noi suntem demni de frumoasele tale aprecieri la adresa noastră, a concetăţenilor tăi, dar ne e şi nouă drag când tricolorul nostru e fluturat la marile evenimente ale tenisului de câmp mondial.
Îţi mulţumim că ne reprezinţi cu onoare pe toate meridianele globului.
Să auzim şi să citim numai de bine.
P.S. I-auzi Nea Mărin ce zice: Te pupă şi te aştepată la Băileşti la o mâncare de praz şi un zaibăr ca să ai şi mai multă znagă!
