Guvernul Ponta este ameninţat, aproape în fiecare zi, cu proteste, de când a anunţat majorarea salariilor medicilor, după ce aceştia se organizaseră pe Faceebok pentru declanşarea grevelor.
Acum sindicaliştii din administraţia publică ameninţă cu proteste de amploare la 1 septembrie.
Biroul Executiv al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex", reunit miercuri în şedinţă extraordinară, a hotărât să demareze procedurile de susţinere a salariaţilor de la ROMATSA prin acţiuni de protest.
Reprezentanţii "Sed Lex" spun că au scopuri comune cu angajaţii ROMATSA în "depolitizare şi profesionalizare instituţională" şi în "încercarea de a limita intimidarea şi încălcarea drepturilor sindicale de către cei care conduc companii private, instituţii publice etc.".
Sed Lex speră să scoată în stradă 85.000 de salariaţi ai sistemului bugetar.
Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex" are în componenţă mai multe organizaţii sindicale din toate segmentele de activitate din domeniul bugetar, respectiv federaţiile naţionale ale sindicatelor din Finanţe, Administraţia Locală, Muncii şi Protecţiei Sociale, Statisticienilor din România, Poliţiştilor "Sed Lex" şi din Mediu.
Alianţa reprezintă un număr de 185.000 de angajaţi.
Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA au anunţat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt "de viaţă şi de moarte" şi privesc siguranţa călătorilor.
Luni, sindicaliştii de la ROMATSA au discutat cu ministrul Transporturilor, Iulian Matache.
Angajaţii ROMATSA îl acuzau pe directorul Aurel Stanciu că nu a respectat nimic din ceea ce sindicaliştii au stabilit, în scris, cu Ministerul Transporturilor. Stanciu a fost scos din „ghearele angajaţilor” fiind numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, printr-o decizie semnată de premierul Victor Ponta şi publicată marţi în Monitorul Oficial.
Miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, premierul i-a spus ministrului Transporturilor să găsească soluţii pentru rezolvarea situaţiei de la ROMATSA:
"Sunt convins că puteţi să găsiţi soluţii şi nu-mi plac astea de forţă <<facem>>, <<dregem>>, ci îmi plac întotdeauna lucrurile raţionale. Cred că aveţi capacitatea în continuare să găsiţi soluţii în aşa fel încât servicii de interes naţional şi de siguranţă naţională să nu fie perturbate. Înţeleg că nu sunt probleme de bani, că bani câştigă mai mult decât… Foarte bine, e bine să câştige, nu am nimic împotriva acestei idei, dar atunci să îşi facă şi ei treaba şi toată lumea va fi mulţumită."
Şi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) anunţă mitinguri în luna septembrie, în care vor cere salarii mai mari, aşa cum le-au fost promise medicilor.
“Lipsa de coerenţă a Guvernului în raport cu angajaţii administraţiei publice locale şi centrale în ceea ce priveşte salarizarea, ne obligă pe noi, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, să declanşăm în prima perioadă a lunii septembrie, un mare miting de protest, împotriva politicilor guvernamentale privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, precum şi păstrarea locului de muncă într-o administraţie subdimensionată. Atitudinea profund discreţionară a Guvernului în raport cu creşterile salariale ale anumitor categorii de bugetari şi, mai nou, punerea în discuţie a ”restructurării” la nivelul administraţiei a funcţionarilor publici, nu face altceva, decât să discrediteze la cel mai jos nivel autoritatea statului şi funcţia publică.
În lipsa unor cifre concrete şi estimări realiste privind impactul bugetar, necunoscând
cuantumul anvelopei salariale, precum şi lipsa unui proiect de lege a salarizării personalului din sistemul bugetar, ne obligă să avem reacţii radicale în privinţa acţiunilor sindicale, motiv pentru care după a doua jumătate a lunii septembrie vom declanşa greva în întreg sistemul administraţiei publice atât la nivel central cât şi local”, se arată într-un comunicat de presă al SNFP.
Comitetul Sindical al SNFP se va întruni marţi pentru a stabili data mitingului şi a grevei.
Medici şi pacienţi, la protest
Guvernul a adoptat, miercuri, în şedinţă, ordonanţa de urgenţă care instituie majorarea cu 25% a salariului brut şi a soldei lunare brute, după caz, pentru personalul din sistemul public sanitar.
Potrivit Executivului de la Bucureşti, măsura a fost luată în scopul creşterii motivării personalului din sistemul public sanitar şi, implicit, a stopării migraţiei cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate.
"Totodată, prin actul normativ se majorează cu acelaşi procent — 25% — cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.
Creşterile salariale vizează personalul din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităţilor penitenciare, personalul din reţeaua de medicină şcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi alte unităţi sanitare şi medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.
De majorările salariale beneficiază şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor de expertiză medicale aflate în subordinea Caselor teritoriale de Pensii.
"Se majorează cu acelaşi procent, respectiv de la 3.100 de lei la 3.875 de lei, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunară brută în funcţie de care se acordă bursa de rezidenţiat. Această modificare va conserva dreptul medicilor rezidenţi de a beneficia şi după majorarea salarială decisă astăzi de bursa de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei", potrivit Guvernului.
În plus, prin aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă, medicii rezidenţi au fost incluşi în categoria specialiştilor care pot beneficia de închirierea unei locuinţe ANL.
"Alături de tinerii specialişti din Învăţământ, şi cei din Sănătate, inclusiv medicii rezidenţi care au până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe ANL, pot primi repartiţii în cel mult trei ani de la împlinirea acestei vârste. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din Învăţământ sau Sănătate, sunt proprietate privată a statului. Aceste locuinţe sunt administrate de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în care acestea sunt amplasate", se mai arată în comunicatul Executivului de la Bucureşti.
Sunt însă medici nemulţumiţi de majorarea salariilor cu 25%. Aceştia strâng semnături pentru un protest care ar putea avea loc tot pe 1 septembrie, în faţa Ministerului Sănătăţii. Pe lângă o creştere substanţială a veniturilor, ei cer şi condiţii mai bune de muncă.
Pe de altă parte, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a lansat astăzi, campania "Pacient de România – 6% pentru Sănătate", prin care solicită alocarea unui buget care să permită accesul integral la medicamente compensate şi terapii inovatoare pentru toţi bolnavii.
"Ca pacienţi români, ne dorim să avem acces integral la tratamente compensate şi terapii inovatoare, să nu fim nevoiţi să întrerupem tratamentul sau să modificăm schema terapeutică în funcţie de ce găsim în farmacii. Ne dorim să avem acces la investigaţii, monitorizare şi servicii medicale ori de câte ori avem nevoie, ne dorim să avem personal medical bine pregătit, iar pentru toate acestea sistemul are nevoie de bani şi de o politică coerentă", a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), citat de Mediafax.
Radu Gănescu a spus că, până acum, sistemul sanitar a încercat să supravieţuiască, dar este timpul ca pacienţii să beneficieze de condiţii decente în sistemul sanitar românesc.
"Ne dorim să nu mai fim trataţi ca pacienţi de mâna a doua ai Europei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de o finanţare corespunzătoare şi o regândire a sistemului. Primul pas trebuie să fie acordarea a 6% din PIB pentru sănătate", a mai spus Gănescu, potrivit aceleiaşi surse.
În plus, după ce Victor Ponta a anunţat majorarea salariilor din sistemul sanitar şi poliţiştii au declarat că vor să câştige mai mulţi bani.
"Dorim acelaşi procent şi aceleaşi etape de majorare. Nu vrem să intrăm în conflict nici cu medicii, nici cu profesorii. Suntem pilonii de bază în statul român – sănătate, siguranţă, educaţie. Solicităm o mărire de 70% a salariilor poliţiştilor. (…) Trebuie să se înţeleagă că un poliţist cu un salariu mic va genera corupţie, va genera nesiguranţă. Nu negociem pe principii de forţă, analizăm problemele economice şi încercăm să găsim soluţii", a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.
Profesorii ameninţaseră şi ei cu proteste. Era vorba de boicotarea începerii noului an şcolar. Au decis însă să mai aştepte, până la adoptarea noului Cod Fiscal.