În acest sfârşit de săptămână, aproape 250 de poliţişti vor acţiona, la nivelul judeţului Vâlcea, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranţa şi fluenţa traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. O atenţie în plus este acordată locurilor de agrement şi zonelor turistice din întreaga ţară.
Prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea siguranţei publice reprezintă îndatoriri ale poliţiei. În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii sunt la datorie astfel încât cetăţenii să petreacă timpul liber sau vacanţa în linişte şi siguranţă.
Astfel, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-general de poliţie Petre Tobă, aproape 10.500 de poliţişti din structurile de ordine şi siguranţă publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, precum şi din celelalte structuri ale Poliţiei Române acţionează în aceste zile pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranţa traficului rutier şi depistarea celor care comit fapte antisociale.
Din totalul efectivelor angrenate în misiunile din acest sfârşit de săptămână, în judeţul Vâlcea peste 150 sunt de la structurile de ordine publică, 70 de la poliţia rutieră, dar şi de la structurile de investigare a criminalităţii economice, investigaţii criminale şi de ordine publică.
Sunt monitorizate în special traseele de deplasare către staţiunile turistice şi zonele de agrement din întreg judeţul.
De asemenea, pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii utilizează aparatele de înregistrare vitezei de deplasare a autovehiculelor, acestea fiind amplasate în cascadă.
Astfel, în zilele de 24 şi 25 iulie a.c., poliţiştii din cadrul structurilor rutiere au aplicat 263 de sancţiuni contravenţionale, iar ca măsură complementară, au fost reţinute 23 permise de conducere, dintre care 76 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii de la transporturi sunt prezenţi în trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranţă pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceştia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.
Poliţiştii sunt prezenţi în stradă pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care încalcă regulile de conduită socială.
În urma acţiunilor desfăşurate poliţiştii vâlceni au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
În cele două zile, în urma abaterilor contravenţionale constatate, poliţiştii vâlceni au aplicat în total 318 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 87.730 de lei.