Condamnat în luna mai la 2 ani şi 4 luni de puşcărie pentru trafic de influenţă, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal Filantropia din Craiova, medicul Gabriel Dragoş Găman a declarat apel. Apelul său s-a înregistrat luna aceasta la Curtea de Apel Craiova, instanţa l-a menţinut sub control judiciar şi ar putea pronunţa sentinţa definitivă pe 16 septembrie. Medicul a fost prins, în urmă cu un an, cu 500 de euro şpagă cerută pentru «aranjarea» unui dosar de pensionare.
Nemulţumit de pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare primită pe 7 mai a.c. de la Tribunalul Dolj, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal Filantropia din Craiova, medicul Gabriel Dragoş Găman a atacat hotărârea instanţei de fond. Apelul său a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova pe 1 iulie a.c., dată la care instanţa a menţinut faţă de el măsura controlului judiciar: „Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Găman Gabriel Dragoş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”.
Pe 16 septembrie a.c., după ce se va încheia vacanţa judecătorească, când este programată judecarea cauzei, medicul craiovean şi-ar putea afla sentinţa definitivă.
Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, medicul Dragoş Gabriel Găman a fost denunţat, pe 10 iunie 2014 de o femeie (S.G.) care a mers la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj şi le-a povestit ofiţerilor de aici că, pe 28 aprilie, medicul Gabriel Dragoş Găman, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova îi ceruse, iar ea îi înmânase, 500 de euro pentru a interveni la un medic de la Comisia de Expertiză Medicală din cadrul unităţii medicale, în vederea soluţionării favorabile a dosarului de pensionare medicală a mamei sale.
La începutul lunii iunie, când s-a dus să vorbească cu el, medicul i-a cerut alţi 500 de euro, rezultând astfel un total de 1.000 de euro, bani care s-au şi găsit ulterior la locuinţa inculpatului.
Joi, 19 iunie 2014, conform înţelegerii prealabile, denunţătoarea s-a prezentat la cabinetul medicului Găman, i-a înmânat acestuia suma de 500 de euro, bancnotele fiind în prealabil marcate criminalistic, şi imediat ce medicul a primit banii şi-a făcut apariţia echipa operativă. Medicul a fost ridicat şi dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi a fost reţinut pe 24 de ore. Ziua următoare, Tribunalul Dolj a dispus faţă de el măsura arestului la domiciliu.
Pe 15 iulie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Gabriel Dragoş Găman a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, iar pe 7 mai a.c. instanţa a pronunţat sentinţa.
“În baza art.291 alin.1 C.pen cu aplic. art.6 din legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.pen şi art.36 alin.1 C.pen. Condamnă pe inculpatul Găman Gabriel-Dragoş la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.290 alin.1 C.pen. cu aplic. art.6 din legea nr.78/2000 Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.38 alin.1 şi art.39 alin. 1 lit.b C.pen Aplică inculpatului Găman Gabriel- Dragoş pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Menţine măsura controlului judiciar luată cu privire la inculpat. În baza art. 291 alin.2 C.pen confiscă de la inculpat suma de 500 euro. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat( faza de urmărire penală şi judecată). Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.05.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.