Își ascundeau veniturile ca să primească ajutor pentru încălzirea locuinței

Redactia

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței în sezonul rece se acordă în baza unei declarații de venit și a unei cereri. Marius Simcelescu, director executiv Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, a semnalat în cadrul ședinței colegiului prefectural desfășurată, ieri, că multe persoane încercau să fenteze statul, obținând aceste ajutoare pe nedrept. Ulterior, pentru a se acorda acest ajutor, au fost introduse mai multe documente care să ateste veniturile reale ale familiei.

„Sunt patru sisteme de energie, de doi ani sistemul de energie electrică, există un segment nu important, persoanele care s-au debranșat atât de la furnizorii de energie termică cât și de la cel de gaze naturale, celălalt e sistemul de energie termică pentru care se acordă ajutoare de încălzire pentru combustibili solizi și lichizi, ajutoarele pentru lemne și cel de gaze naturale,. Cuantumul este mai mare la gaze naturale datorită creșterii în fiecare an a prețului gazelor naturale, al doilea sistemul de încălzire centralizată, 1.082 lei pe persoana singură și are limite 786 lei pentru familii. Se acordă în funcție de veniturile nete ale familie și în funcție de numărul de persoane pe cote procentuale de la zece la sută la sută, doar beneficiarii de ajutor social au plata integrală. Ajutoarele se acordă pe bază de cereri și declarație pe propria răspundere a familiei, care se adresează prin titularul familiei. Se depun pentru sistemul de încălzire termică în sistem centralizat. Se tipăresc formularele de către primărie și se distribuie prin asociațiile de proprietari-chiriași.Pentru celelalte sisteme de încălzire cererea și declarația se depune la primăria de domiciliu sau reședință. Se acordă numai pentru un sistem de încălzire, cel principal. Dacă cineva are un apartament în Craiova, dar și o reședință de vacanță în județ, trebuie să opteze numai pentru locuința de domiciliu. În ultimii ani, au fost probleme deoarece se mergea pe cerere și declarație pe propria răspundere, beneficiarii aveau tendința să denatureze veniturile, le ascundeau și am avut probleme foarte mari, când am făcut controale, pe un eșantion foarte mic, deoarece personalul e redus, au fost găsite și imputate sumele considerabile de bani, deoarece ne referim la cinci luni de zile. Chiar anul trecut, la Primăria Craiova, Curtea de Conturi a găsit foarte mulți beneficiari care au denaturat, au omis să furnizeze date prinvind veniturile.De asta legiuitorul a introdus un articol care specifica că primăria poate să solicite și alte documente justificative.Atunci, s-a mai redus numărul de debite deoarece se cerea adeverințe de salariu, cupon de pensie, acte de la agenția de șomaj”, a declarat Marius Simcelescu, director AJPIS Dolj.

 

Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistemul centralizat, energie electrică, gaze naturale și lemne, cărbuni. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire și anume numai pentru cel utilizat în principal.

În sezonul rece noiembrie 2014 – martie 2015 s-au acordat ajutoare și pentru încălzirea locuinței cu energie electrică.

De aceste ajutoare au beneficiat familiile și persoanele singure al căror venit net mediu lunar este de până la 615 lei/persoană.

Cuantumul ajutoarelor variază între 240 lei pentru familii și persoane singure cu venituri până la 155 lei/persoană și 48 lei pentru familii și persoane cu venituri de până la 615 lei/persoană.

Ajutorul de energie electrică s-a acordat consumatorilor care nu dețin altă sursă de încălzire, precum și celor care din motive tehnologice sau economice au fost debranșați de la furnizorul energiei termice sau a gazelor naturale și care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice.

La ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale s-a menținut limita de venituri nete pe membru de familie de 615 lei.

Cuantumul ajutoarelor este cuprins între 262 lei pentru familii sau persoane al căror venit este până la 155 lei/persoană și 20 lei pentru familii sau persoane cu venituri între 540,10 lei/persoană și 615 lei/persoană.

La ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat s-a menținut gradul de compensare procentuală a contravalorii consumului de energie electrica furnizată în sistemul centralizat.

Compensarea procentuală este cuprinsă între 90% pentru familii sau persoane al căror venit net mediu lunar este de până la 155 lei/persoană și 5% pentru familii sau persoane cu venituri medii între 615.10 lei /persoană și 786 lei/persoană.

Pentru persoanele singure cu venituri între 786 lei și 1.082 lei compensarea procentuală este de 10%.

Pentru familiile și persoanele singure beneficiare de ajutoare sociale conform prevederilor Legii nr.416/2001 cu modificările și completările ulterioare, compensarea procentuală se acordă în proporție de 100%.

Pentru ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, limitele de venituri se mențin în limita maximă fiind de 615 lei/persoană.

Ajutoarele pentru încalzirea locuinței cu lemne, cărbuni variază între 54 lei/lună pentru familii/persoane cu venituri până la 155 lei/persoană și 16 lei/lună pentru familii/persoane cu venituri între 540 lei/persoană și 615 lei/persoană.

Asistații social au un ajutor pentru căldură de 58 lei

 

Pentru familiile și persoanele singure beneficiare de ajutor social conform Legii nr.416/2001,cu modificările și completările ulterioare, ajutorul lunar este de 58 lei.

În cazul ajutoarelor de încălzire pentru energia electrică, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii la primărie, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat, obligatoriu se efectuează ancheta socială.

În cazul beneficiarilor de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei,care solicită ajutor pentru energie electrică,ancheta socială se efectuează numai în situatia în care au trecut mai mult de 3 luni de la ultima actualizare a informațiilor.

Pentru celelalte sisteme de încălzire – energie termică, gaze naturale și lemne, ancheta socială se efectuează numai în situația în care pe baza documentelor doveditoare prezentate de solicitanți există suspiciuni.

În cererea și declarația pe proprie răspundere solicitantul are obligația de a menționa bunurile aflate în proprietate/închiriere/concesiune/comodat sau alta formă de deținere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderera ajutorului pentru încălzirea locuinței,așa cum sunt prevăzute în Legea nr.416/2001.

Formularele de cerere și de declarație pe propria răspundere însoțite de actele doveditoare se depun individual prin asociațiile de proprietari/chiriași pentru solicitanții care beneficiază de încălzire cu energie termică furnizată în sistem centralizat și individual la primăria de domiciliu sau reședința pentru gaze naturale,energie electrică și lemne.

Bunurile deținute constând în culturi pe suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală este până la 1000 euro pentru persoane singure,respectiv până la 2500 euro pentru familie,permit acordarea ajutorului de încălzire a locuinței.

Acestea se evaluează conform unui altgoritm utilizat la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,care prin Direcția Agricolă Județeană este pus la dispoziția primarului prin nmanarea unui CD,pe baza de protocol in care sunt specificate elementele tehnice necesare stabilirii valorii nete de productie pentru culturi pe suprafete de teren,animale si pasari.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru lemne se acordă o singură dată pentru toată perioada sezonului rece,beneficiarii de ajutoare sociale vor fi plătiți de primării,iar pentru celelalte familii/persoane care se încălzesc cu lemne/cărbuni și se incadreaza în limitele de venituri stabilite prin lege, plățile vor fi efectuate de catre AJPIS Dolj.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol