Dezbateri aprinse, ieri, la Primărie în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Craiova. Cel mai fierbinte punct de pe ordinea de zi a fost punctul numărul trei care prevedea mandatarea reprezentantului municipiului Craiova, Ionuţ Cosmin Pîrvulescu, de a vota ordinea de zi în Adunarea generală Ordinară a Asociaţiei “Craiova-Capitală Culturală Europeană (CCCE) 2021“. De aici s-a iscat o întreagă discuţie referitoare la cheltuielile pe care asociaţia le are. Părerile pro şi contra ale consilierilor locali au durat mai bine de 20 de minute.
“Să voteze, cum?”
Primul nemulţumit de modul în care au fost cheltuite sumele din bugetul Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 a fost Dan Adrian Cherciu. Acesta a declarat că va fi de acord cu punctul numărul 3 de pe ordinea de zi doar dacă Ionuţ Pîrvulescu va vota împotrivă.
Legat de acest punct, încep prin a spune că această titulatură mi se pare foarte vagă. Anume că îl împuternicim pe domnul Ionuţ Pîrvulescu să voteze. Întrebarea este să voteze, cum? Să voteze pentru sau să voteze împotrivă? Dacă este vorba să îl împuternicim să voteze împotrivă atunci voi fi şi eu de acord cu acest punct.
A spus Dan Adrian Cherciu
Cheltuim pentru „claxon” mai mult decât pe cultură
Cherciu şi-a şi motivat decizia de a vota împotriva punctului 3 de pe ordinea de zi care prevede mandatarea reprezentantului municipiului Craiova, Ionuţ Cosmin Pîrvulescu, de a vota ordinea de zi în Adunarea generală Ordinară a Asociaţiei “Craiova-Capitală Culturală Europeană 2021“, prin faptul că, în opinia sa raportul cheltuielilor Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 nu este încă unul foarte transparent. Consilierul local consideră că se investesc prea mulţi bani în publicitate, aproximativ 30% din bugetul asociaţiei, publicitate care, în opinia sa, nu este în totalitate justificată.
În primul rând, remarc faptul că este un progres substanţial în detalierea raportului de activitate al acestei asociaţii faţă de anul precedent, dar în continuare mă declar nemulţumit de acest raport. Dacă este, însă, să mă refer la cifrele care ne-au fost prezentate, o primă remarcă este faptul că din totalul celor 24 de miliarde de lei pe care le-a cheltuit această asociaţie, un procent de 30%, o treime, a fost alocat pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate. Mie mi se pare cu totul şi cu totul dezechilibrat să cheltuim pentru „claxon” mai mult sau comparabil cu restul activităţilor culturale, care ar trebui într-adevăr să fie motorul.
A mai spus Cherciu
Au primit bani, dar nu au făcut reclamă
În cadrul intervenţiei sale, Cherciu a dat şi câteva nume de site-uri cărora le-au fost alocaţi bani pentru a face publicitate oraşului în lupta sa pentru titlul de capitală culturală europeană. Site-urile prezentate de consilierul local, fie nu conţin informaţii despre Craiova Capitală Europeană, fie nu sunt funcţionale. El a mai spus că site-urile care au primit bani de publicitate nu au prezentat niciun raport cu numărul vizitatorilor, vârsta sau profesia acestora.
Mă întreb care au fost criteriile pe baza cărora aceste site-uri au primit bani pentru a ne face reclamă. Spun asta, pentru că, în mod normal, ei ar trebui să prezinte o situaţie exactă cu numărul de accesări, cu structura persoanelor pe vârste, pe profesii care accesează aceste site-uri”. (…) Dacă nu s-a făcut acest lucru, evident înseamnă că banii au fost construiţi pe criterii cu totul şi cu totul subiective.
A adăugat Cherciu
Printre site-urile pe care consilierul local le-a enumerat cum că nu funcţionează sau care nu conţin informaţii despre Craiova Capitală Culturală Europeană în 2021 se numără ziareromanesti.info, revistaculturală.ro, www.iziare.ro, sportpublicare.ro.
Au mers bani şi către mass-media locală
Consilierul local a mai vrut să transmită că sumele au fost alocate către mass-media locală pentru a promova calităţile primarului Craiovei, publicaţii care nu au mai mult de 100 de cititori pe zi.
Constat că s-au alocat şi sume, nu ştiu câte, şi unor instituţii media locale. Acum, eu ştiu că responsabilitatea noastră în calitate de capitală culturală este către ceilalţi europeni, dincolo de graniţele ţării. Nu ştiu câţi din restul Europei citesc site-uri cărora, dacă le vom verifica audienţa, nu vreau să dau nume, sunt site-uri care nu depăşesc 100 de cititori pe zi. Acum, este adevărat că aceste site-uri, dacă e să privim ce fel de ştiri promovează, promovează în general calităţile doamnei primar şi sunt majoritatea articole pe care, sincer să fiu, în locul dumneavoastră, să fiu lăudat atât de deşănţat, nu m-aş simţi bine.
Dan Adrian Cherciu
În finalul intervenţiei sale, Cherciu a solicitat ca raportul de activitate al Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 să fie însoţit şi de prezentarea analitică, nu doar de prezentarea sintetică. El a mai spus că ar considera obligatoriu să fie specificată şi obligativitatea prezentării unui raport cu datele analitice până la 15 martie.
Acestea fiind zise, mă declar nemulţumit de conţinutul raportului şi ceea ce am spus de la bun început, solicit ca votul să fie împotrivă până în momentul în care asociaţia va prezenta un raport edificator asupra cheltuielilor.
A concluzionat Cherciu
Replica primarului
Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a vrut să atragă atenţia că nu doar acele câteva site-uri pe care consilierul local Dan Adrian Cherciu le-a enumerat şi care nu funcţionează sau nu conţin informaţii despre Craiova sunt singurele care ar trebui să facă publicitate.
Desigur aceasta este doar părerea dumneavoastră. Aţi văzut, probabil, că acolo sunt zeci de site-uri. Este şi Realitatea, Antena, toată media naţională, deci nu numai cele pe care le-aţi prezentat dumneavoastră. Asociaţia a prezentat un raport la şedinţa de data trecută şi evident, prin înţelepciunea dumneavoastră veţi stabili cum votaţi.
A declarat Lia Olguţa Vasilescu
Lui Cherciu a ţinut să îi răspundă şi consilierul local Lucian Dindirică. În opinia sa, sumele cheltuite sunt prea mici pentru scopul final, acela ca municipiul Craiova să devină Capitală Culturală Europeană în 2021.
Legat de reclamă şi publicitate aş vrea să răspund eu. Cred că totuşi, sumele cheltuite sunt prea mici pentru scopul nostru pe care îl avem final, iar o treime din buget pentru reclamă şi publicitate înseamnă aducerea la cunoştinţa publică a celor din Craiova, pe de-o parte, şi a celor din România, pe de altă parte, a competiţiei naţionale dintre oraşele candidate pentru această titulatură. O treime din buget cheltuită pentru publicitate la nivel local şi naţional este încă foarte puţin. Pe de altă parte, întrebaţi de ce în media locală. Pentru că un punct important pe care trebuie să îl câştigăm sunt cetăţenii cetăţii noastre. Dacă oamenii din Craiova nu ştiu că suntem în această bătălie, cum ar putea să susţină o bătălie, cu ghilimele de rigoare, cu celelalte oraşe de la noi din ţară.
A declarat Lucian Dindirică
Contradicţii între penelişti
În urma intervenţiei lui Pavel Badea, care a spus că este important să se facă publicitate, Cherciu a ţinut să menţioneze că nu neagă necesitatea de a populariza şi în rândul cetăţenilor Craiovei faptul că oraşul nostru este implicat într-o competiţie. Consilierul local consideră că suma de 8 miliarde lei, raportată la celelalte 16 miliarde lei din buget este una nepermis de mare. Banii acordaţi publicaţiilor online pentru a face publicitate nu sunt cheltuiţi cu folos, este de părere Cherciu.
Craiova, în urmă cu pregătirile
Bianca Predescu consideră că oraşul nostru este în urmă cu pregătirile pentru a deveni capitală culturală europeană, după ce a vizitat Iaşiul, unul dintre oraşele contracanditate.
Cred că oraşul nostru este puţin în urmă în privinţa pregătirilor pentru această competiţie. Alţii au început-o mult mai demult, din alte mandate de primar. Am văzut cum arată centrul Iaşiului, am văzut cât de mulţi bani s-au investit acolo şi cred că dacă din 2012 am început această competiţie, care este una internă între noi, oraşele României, merită să recuperăm ceea ce am pierdut înainte şi să ne cconcentrăm pe ceea ce avem de făcut de acum încolo. Cred că trebuie să sprijinim acţiunile din cadrul acestui proiect.
A declarat Bianca Predescu
Nicuşor Cotescu a avut şi el un punct de vedere referitor la Asociaţia Craiova Capitală Culturală Europeană. Cotescu era nemulţumit de faptul că mai mulţi colegi de-ai săi se arată împotriva acestui proiect ca oraşul nostru să devină Capitală Culturală Europeană.
Constat cu amărăciune că de când s-a lansat acest proiect Craiova Capitală Culturală Europeană sunt colegi de-ai noştri care nu înteleg. În permanenţă a fost criticat, criticat, criticat orice. Să luăm cuvântul şi să nu treacă punctual pe ordinea de zi şi să nu constatăm faptul că în Craiova lucrurile se mişcă. Ne uităm că s-au revitalizat toate instituţiile de cultură. S-a schimbat imaginea municipiului Craiova şi nu putem să contestăm acest lucru. Se investeşte în şcoli, se investeşte în spitale şi toate acestea contribuie la imaginea municipiului nostru pe fondul acestui deziderat şi acestui proiect Craiova Capitală Culturală Europeană.
A declarat Nicuşor Cotescu
Socoteanu l-a contrazis, însă, pe Cotescu.
Aş vrea să îi contrazic pe colegii mei, începând de la domnul Cotescu, care spune că în permanenţă am avut probleme cu privire la activitatea asociaţiei. Eu îmi amintesc că nu am avut în permanenţă, că a fost un proiect asumat de toţi consilierii la începutul mandatului şi am votat in corpore pentru demararea şi implementarea acestui proiect. Abia acum apar criticile, din punctul meu de vedere artifiiale, tocmai pentru că, atât timp cât bugetul a fost agreat, modalitatea concretă de cheltuire a sumelor de bani nu cred că poate fi pusă în discuţie la momentul actual.
Răzvan Socoteanu