Multe dintre Asociaţiile de proprietari din Craiova au datorii mari la furnizorii de utilităţi din cauza locatarilor rău-platnici. Asociaţia de proprietari nr.” 1 Mai Baracă” se mai confruntă şi cu alte datorii din cauza unei foste angajate.
Femeia a dat în judecată asociaţia după ce i-a fost încheiat contractul de muncă. Aceasta se pare că a câştigat în instanţă o hotărâre irevocabilă de a se întoarce la serviciu. Timp de cinci ani femeia care lucrase ca şi casieră, şi-a încetat activitatea de lucru la Asociaţia de proprietari nr.” 1 Mai Baracă”, dar s-a reîntors şi a cerut să i se restituie drepturile salariale.
Am cerut o expertiză extra judiciară, pe care am putut să o efectuez cu ajutorul locatarilor. Această expertiză s-a făcut pe perioada 1.04.2009- 1.04.2014 şi s-a constatat că s-au restituit drepturi salariale pe perioada 1.10.2004-15.05.2009, doamnei Stoica Elena, fostă administrator la această asociaţie, un total de 95.616 lei cu viramente. Doamna Motancea, care la vremea aceea era preşedintă, în numele asociaţiei a dat în judecată în speranţa că va recupera aceşti bani, pe care i-a dat cu bună ştiinţă, primul fost comitet pentru că a desfăcut abuziv contractul de muncă al doamnei Stoica. Procesul a început în septembrie 2009 şi s-a terminat pe 3.11.2014, proces care s-a pierdut. În această perioadă asociaţia a cheltuit suma de 34.210 lei taxe judiciare, plus onorarii avocaţi în valoare de 11.110 lei. La acete sume se mai adaugă o expertiză cerută de doamna Stoica şi plătită de asociaţie. Un total de 152.436 lei bani luaţi din casierie.
A spus Carmen Angelica Dumitrescu, preşedinta Asociaţiei de proprietari nr.” 1 Mai Baracă”
A venit în 2009 imediat ca şi salariat, a fost încadrată la asociaţie, a cerut ea să se facă o expertiză pentru drepturile care i se cuveneau în perioada din 2004 când i s-a desfăcut contractul de muncă şi până în 2009, şi aşa asociaţia a plătit 95.616 lei, plus cheltuielile de judecată.
A spus domnul Duchi, un locatar al Asociaţiei de proprietari nr. 1
Cercetată penal şi condamnată cu suspendare
În acelaşi an în care i s-a încheiat contractul de muncă, femeia era cercetată penal, deoarece aceasta fraudase asociaţia cu suma de 26.000 lei.
În toată perioadă, începând din anul 2005, Stoica era în cercetare penală pentru prejudiciu produs Asociaţiei de locatari nr 1 de 26.000 de lei, cercetare care s-a finalizat şi ajuns la instanţă, şi a fost şi condamnată un an şi şase luni cu suspendare. În aceeaşi perioadă, în care cerea să fie reîncadrată la Asociaţia nr.1, şi să i se dea şi banii pe timpul cât a stat neîncadrată, domnia sa a avut serviciu la alte asociaţii, unde a fost plătită cu salariu. Între timp a fost verificată gestiunea pe perioada ei de gestiune din 1999 până în 2004 şi s-a constatat această fraudă de 26.000 de lei, de către comisia de cenzori. Această fraudă a fost verificată şi expertizată de trei experţi contabili pentru care doamna Stoica a fost condamnată cu suspendare şi obligarea la plată a sumei de 26.000 lei. Nu a plătit nimic, şi în timpul acesta ea cerea să fie încadrată la asociaţie şi cerea bani.
A mai spus domnul Duchi
Pe lângă banii pierduţi în urma proceselor cu fosta casieră, asociaţia are datorii şi din cauza locatarilor restanţieri.
În expertiză s-a mai găsit suma de 1.430 lei, sumă care a fost dată doamnei casier pentru abonamente. Adunarea Generală a aprobat bani pentru transport dar nu pentru abonamentul unei salariate ca să vină la serviciu. Expertul nu stabileşte persoanele vinovate, dar ne sfătuieşte să luăm măsuri urgente pentru a recupera aceşti bani pentru a ne plăti furnizorii deoarece suntem datori din această cauză şi din cauza restanţierilor.
A mai spus Carmen Angelica Dumitrescu, preşedinta asociaţiei
Timp de cinci ani asociaţia a încercat să recupereze banii pierduţi, dar nu a avut câştig de cauză niciodată în instanţă.
Asociaţia s-a judecat timp de 5 ani să recupereze 152.436 lei, şi timp de 5 ani a pierdut absolut toate procesele, cu hotărâre definitivă şi irevocabilă.
A mai zis preşedinta asociaţiei
Asociaţiile de Proprietari din Craiova nu reuşesc să facă faţă datoriilor pentru SC Termo Craiova. Aceasta a ajuns să aibă datorii de peste 63 de milioane de euro, dintre care 22 de milioane numai din cauza penalităţilor de întârziere.