Elevi, în spital, după administrarea vaccinului antitetanos

Redactia
4 Min Read
11 evi de clasa a VIII-a, de la şcoala din localitatea gorjeană Strâmba, au ajuns, miercuri seara, la spital, după ce au suferit reacţii alergice în urma administrării vaccinului antitetanos. Copiii au prezentat prurit, mâncărime şi iritaţii.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a demarat o anchetă în acest caz.
 
Copiii au fost vaccinaţi în cadrul unei campanii naţionale de vaccinare, erau în clasa a VIII-a, categoria de vârstă 15 ani, de la şcoala din localitatea Strâmba în teritoriul arondat Spitalului Orăşenesc Turceni. Au fost duşi la unitatea medicală cu alergie, prurit, mâncărime şi o iritaţie pe piele în anumite zone ale corpului. Reţinuţi în spital, monitorizaţi, au fost trataţi pentru fiecare reacţie, starea lor s-a ameliorat. Nu s-a întâmplat numai la noi în judeţ, am văzut că şi în alte judeţe s-au produs asemenea incidente. Este o echipă din cadrul DSP acolo, până la sfârşitul programului vom trimite rezultatul.
Policlinica Buna Vestire Craiova
A declarat pentru AGERPRES Marius Boeriu, directorul DSP Gorj
 
Copiii au primit tratament medicamentos şi au fost externaţi, ieri dimineaţa. 
 
Copiii au fost externaţi, joi, de dimineaţă. Au ajuns la spital şi spuneau că nu pot să respire, că îi mănâncă pielea. La câteva fetiţe în zona gâtului şi a toracelui apăruseră nişte bubiţe, un prurit. I-am internat pe toţi pe secţia de Pediatrie şi le-am administrat tratament medicamentos. Ei au făcut vaccinul antitetanos, miercuri, în jurul orei 15.00, şi au ajuns la spital la ora 19,30. Pot spune că a fost o reacţie alergică la vaccin. Au fost 11 copii, deşi am înţeles că dintr-o doză de vaccin se vaccinează 10 copii.
A declarat Dragoş Haţegan, directorul Spitalului din Turceni
 
Posibile reacţii adverse la vaccinul diftero-tetanic au fost semnalate şi la elevi din alte patru judeţe. În total, au fost înregistrate 53 de cazuri, astfel că Ministerul Sănătăţii a oprit două loturi de vaccin diftero-tetanic şi a dispus analizarea lor de către Agenţia Naţională a Medicamentului. Din cele 53 de cazuri, 41 sunt vaccinări din două loturi achiziţionate în 2013 şi 2014.
 
La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti a efectuat o analiză cu privire la posibilele reacţii adverse înregistrate în urma utilizării vaccinului diftero-tetanic care se administrează, gratuit, elevilor de clasa a VIII-a, în cadrul calendarului obligatoriu de vaccinare.
Se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX
 
Toate posibilele cazuri de reacţii adverse post-vaccinare se află în investigare, iar autorităţile sanitare au anunţat reprezentanţii producătorului vaccinului despre situaţia apărută.
 
Facem precizarea că, până în prezent, au fost înregistrate manifestări uşoare şi tranzitorii, care s-au remis spontan şi nu au pus în pericol sănătatea elevilor. Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Menţionăm că, administrarea vaccinurilor presupune şi posibila apariţie a unor reacţii post- vaccinare normale (reacţii locale, durere locală, febră de scurtă durată etc.).
A arătat Ministerul Sănătăţii
Distribuie acest articol