Festivalul Unifest Craiova, organizat de USR (Uniunea Studenţilor din România) s-a încheiat vineri. În cadrul festivalului, sute de bilete au fost distribuite gratuit studenţilor la spectacolele de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Opera Română Craiova ş Filarmonica Oltenia. Studenţii au participat la diverse traininguri de dezvoltare personală şi s-au implicat în campanii de sănătate orală, şi campanii de donare de sânge.
Ultima zi de festival a adunat, în mall-ul din Craiova, aproximativ 120 de voluntari ai Organizaţiei Studenţilor Farmacişti (OSF) şi ai Societăţii Studenţilor Medicinişti (SSM). Aceştia au derulat în paralel două campanii, „Un măr pentru o ţigară” şi „Info Diabet”.
Despre campania „Info Diabet” ne-a vorbit Cătălina Dinu, coordonator local al proiectului „Ziua Mondială a Diabetului”.
Evenimentul nostru se desfăşoară cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, care are loc în fiecare an pe 14 noiembrie. Ce facem noi astăzi aici? Informăm oamenii, care intră în mall, şi, care ies din mall, despre campania noastră, le zicem că astăzi este Ziua Mondială a Diabetului şi pe lângă asta, le dăm pliante cu informaţii despre obezitate, despre un stil de viaţă sănătos şi le spunem că, dacă ar dori, îşi pot testa gratuit nivelul despre glicemia din sânge, la unul din standurile noastre din incinta mall-ului, unde îi aşteaptă voluntarii noştri. Este o surpriză pentru noi faptul că avem un număr atât de mare de voluntari, am ajuns la numărul de 112 şi de aceea am fost nevoiţi să îi împărţim pe ore, pentru ca aceştia să nu se suprapună. Avem în jur de 500 de testere de diabet, pe care, cel mai probabil, le vom epuiza până la sfârşitul evenimentului de astăzi.
A declarat Cătălina Dinu , coordonator local al proiectului «Ziua Mondială a Diabetului»
Un măr pentru o ţigară
Nici fumătorii nu au fost uitaţi. Voluntarii OSM şi SSM i-au informat pe aceştia despre riscurile la care se expun atunci când fumează o ţigară, oferindu-le posibilitatea de a-şi testat nivelul monoxidului de carbon din aerul expirat. Tototdată, în schimbul unei ţigări, ei puteau primi un măr, unul dintre simbolurile sănătăţii, studenţii încercând să îi convingă să renunţe la acest obicei nesănătos.
Astăzi suntem prezenţi în mall, unde desfăşurăm în paralel campaniile dedicate Zilei Mondiale Antifumatului şi Zilei Mondiale a Diabetului. Suntem prezenţi în număr foarte mare, avem în jur de 120 de voluntari, ce au fost grupaţi astfel încât să nu se suprapună. Ce facem noi în ceea ce priveşte informarea cu privire la obiceiul nesănătos care este fumatul? Avem un stand unde oamenii pot să vină şi să îşi măsoare nivelul monoxidului de carbon din aerul expirat. Avem destul de multe testere, tuburi care se vor înlocui, totul este steril. De asemenea, am obţinut o sponsorizare de aproximativ 30 kg mere, care au fost împărţite în schimbul ţigărilor pentru că tema campaniei este „Un măr pentru o ţigară”. Oamenii sunt cât de cât reticenţi, iar până acum am primit la schimb un număr de aproximativ de 30 de ţigări. Noi vom continua să îi informăm, eventual să le spunem că ar fi bine să încerce să renunţe la fumat sau să reducă numărul ţigărilor fumate pentru că nu este sănătos. Fumatul este unul dintre factorii care duce la numeroase boli, de aceea am şi făcut în paralel campaniile de informare cu privire la diabet şi la fumat, pentru că au, cumva, o legătură cu stilul de viaţă nesănătos, pe care majoritatea îl avem şi, la care ar trebui să renunţăm şi sperăm ca evenimentele noastre să aibă un impact cât mai mare asupra oamenilor. Eu sper că până la sfârşitul evenimentului să epuizăm toate merele, pentru că la urma urmei de asta suntem aici, promovăm sănătatea şi simbolul sănătăţii, de ce nu, poate fi considerat şi mărul. În ceea ce priveşte ţigările, suntem oarecum sceptici, dar să sperăm că vom avea un rezultat bun şi vom ajunge la un număr de ţigări strânse mulţumitor. Ne gândim să împărţim merele rămase şi fără să primim ţigări la schimb, până la urmă este o campanie de promovare a sănătăţii, chiar dacă ţigările strânse nu vor fi foarte multe, măcar le vom împărţi mere.
A declarat Roxana Borz, coordonator local pe departamentul de sănătate publică
În urma evenimentului, au fost strânse aproximativ 200 de ţigări, voluntarii oferindu-le fumătorilor mere pentru a-i convinge să se lase de fumat, iar cele 500 de testere pentru testarea glicemiei au fost şi ele epuizate.Totodată, a existat şi un număr de aproximativ 150 de persoane, care şi-au testat nivelul monoxidului de carbon din aerul expirat în cadrul aceluiaşi eveniment.
Oamenii au primit foarte bine iniţiativa tinerilor, care a avut loc la sfărşitul săptămânii în mall-ul din Craiova, ba chiar şi-ar dori ca astfel de evenimente să se desfăşoare mai des.
Este un lucru foarte bun, ar trebui să se facă mai des un astfel de eveniment pentru că lumea este foarte săracă. Sunt destui care au 500-600 de lei pensie şi nu îşi permit să meargă să facă astfel de teste. E foarte bine că se desfăşoară într-un mall pentru că este aglomeraţie şi vede lumea. Îi apreciez mult pe tinerii, care se implică în astfel de proiecte şi îi felicit.
A spus o pensionară, care şi-a testat glicemia în cadrul evenimentului