Mort pe şinele de tren

Redactia
1 Min Read

Un bărbat a decedat duminică dimineaţa  în Râmnicu Vâlcea în urma unui accident feroviar, acesta fiind lovit de un tren în halta Ostroveni. Din cauza leuziunilor suferite, echipajul medical sosit la locul accidentului nu au reuşit să-l resuciteze, aceştia declarându-i decesul.

La ora 9, un bărbat a fost lovit de tren în cartierul Ostroveni, în haltă, din cauza neatenţiei. Echipa de la Ambulanţă, care a ajuns acolo, a încercat să-l resusciteze, dar din păcate victima a suferit prea multe leziuni şi a decedat. Poliţia cercetează la această oră împrejurările în care s-a produs acest tragic accident.
A declarat pentru AGERPRES, Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea

În zona haltei Ostroveni s-au mai produs astfel de accidente, din cauza neatenţiei, la cele trei treceri pietonale la nivel de cale ferată.

Distribuie acest articol