«Stelele Olteniei»

Redactia
2 Min Read

Timp de trei zile, respectiv în intervalul 24-26 octombrie, municipiul Slatina a fost gazda Concursului Naţional de Muzică Uşoară şi Dans Modern pentru Copii „ Stelele Olteniei ”. Este cea de-a VIII-a ediţie. Organizatorii acestui festival sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, Palatul Copiilor şi Elevilor “Adrian Băran” Slatina, cu sprijinul Primăriei Municipiului Slatina şi în colaborare cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina. Conform organizatorilor peste 500 de copii au evoluat pe scenele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” şi Casei de Cultură a Tineretului din Slatina.

Festivalul-concurs s-a desfăşurat pe două secţiuni: dans modern şi muzică uşoară. Secţiunea „Dans Modern” a avut loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului Slatina, iar cea de „Muzică Uşoară” la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina.
Au fost participanţi din judetele: Olt, Alba, Argeş, Bacău, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Timişoara, Vâlcea şi Vaslui.

Deschiderea oficială şi prima parte a concursului au fost programate, vineri, la ora 18.00, la Casa de Cultură a Tineretului Slatina. Sâmbătă dimineaţa, cu începere de la ora 9.00, a avut loc parada costumelor, pentru ca după aproximativ o oră să înceapă spectacolul-concurs.
Gala de încheiere a concursului a adus decernarea cupelor, medaliilor, dar şi a premiilor: de participare, de popularitate, de excelenţă, pentru arta spectacolului, premiul special al juriului şi, bineînţeles, trofeul festivalului.
Referitor la acest eveniment edilul Minel Prina a declarat: “Sfârşitul săptămânii a adus la Slatina desfăşurarea celei de-a opta ediţii a Concursului Naţional de Muzică Uşoară şi Dans Modern pentru Copii „Stelele Olteniei”. Peste 500 de copii din toată ţara au participat în weekend la spectacolele care s-au desfăşurat la Casa de Cultură a Tineretului şi cea a Centrului Cultural “Eugen Ionescu”.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Share This Article