Simona Halep: Am terminat anul cu un turneu deosebit

Redactia
3 Min Read

Atreia jucătoare a lumii, Simona Halep, s-a întors ieri în Bucureşti după o evoluţie impresionantă la Turneul Campioanelor. Simona a pierdut finala disputată în faţa liderului mondial Serena Williams, 6-3, 6-0, dar a avut doar impresii pozitive după meciurile de la Singapore.

Am avut parte de o saptămână frumoasă. Acum mă bucur să fiu acasă, dar şi pentru faptul că am teminat anul cu un turneu deosebit. Mă rog ca pe viitor să joc tenis în acelaşi mod ca şi pe finalul sezonului.
Au fost primele impresii ale Simonei Halep

Constănţeanca a câştigat categoric meciul din Grupa Roşie disputat cu Serena, 6-0, 6-2, pentru ca în finală să piardă cu un scor asemănător, 6-3, 6-0. Simona a pus înfrângerea din ultimul act pe seama oboselii acumulate după cele patru partide premergătoare.

În prima întâlnire cu Serena m-am simţit bine, era al doilea meci şi mă simţeam odihnită. Cred că am surprins-o cu faptul că nu mă cunoştea, era prima partidă directă din acest an. În finală am fost obosită, iar braţul meu a cam cedat. Mă bucur că am jucat cu cea mai bună jucătoare din lume de două ori într-o săptămână. Am rămas impresionată atunci când mi-a spus pe podium că vrea să facă poză cu viitorul număr 1. Mama ei făcea fotografia.
A mai spus Halep, conform prosport.ro

Halep, care a primit 971.000 de dolari pentru prezenţa în finală, a declarat că a învăţat lucruri care o vor ajuta pe viitor, atât din victorie, cât şi din înfrângerea cu Serena.

Sentimentul pe care l-am avut în finală a fost asemănător cu cel din ultimul act de la Roland Garros, iar eu am încercat să mă bucur pentru că eram acolo. Am învăţat să nu am emoţii mari înainte de meci şi să joc o finală ca şi cum ar fi primul tur. Victoria din grupă a fost una mare, însă nu reprezintă succesul carierei pentru mine. A fost un meci care îmi dă încredere că pot câştiga contra ei şi că pot juca un tenis bun, solid.
A punctat sportiva

Simona Halep avea calificarea asigurată înainte de ultimul meci din Grupa Roşie. Avea totodată opţiunea să nu forţeze în meciul cu Ana Ivanovic (6-7, 6-3, 3-6) şi să o trimită pe Serena Williams acasă, însă nu a făcut-o. A luat set şi a calificat-o pe Serena, iar Simona nu regretă asta.

Nu am dorit să joc cu Serena, dar am făcut lucrurile aşa cum mi se par normale, în urma unei decizii care mă linişteşte. Am încercat sa câştig cu Ivanovic şi îmi pare rău că nu am putut să mă impun în setul trei. Până la urmă am învins numărul 1 mondial şi nu am nimic de regretat.
A încheiat Halep

Distribuie acest articol