S-au afundat în «Groapă»

Redactia
3 Min Read

Rezultat dur pentru gorjeni obţinut împotriva « câinilor roşii ». După ce au revenit în jos şi au preluat conducerea pe tabelă, pandurii au reuşit « performanţa » ca, în cele din urmă, să piardă toate punctele puse în joc, în partida de duminică, susţinută pe terenul lui Dinamo Bucureşti, contând pentru etapa a XII-a.
Alexe(6) a dat tonul golurilor pe « Ştefan Cel Mare », ca două minute mai târziu pandurul Roman să egaleze situaţia la unu. Acelaşi Roman a pus echipa lui Grigoraş în avantaj la cinci minute de la reluarea jocului, însă puştiul Rotariu(60) şi Bilinski(90+2) au dat de pământ cu speranţele oltenilor.
Pandurii şi-a trecut în cont a cincea înfrângere din acest sezon, după un meci în care aspectul jocului i-ar fi îndreptăţit la cel puţin un punct.

Mai mulţi dintre jucători erau cu lacrimi în ochi. Considerăm că meritam mai mult de la acest meci, un meci cu ritm, cu cinci goluri, dar iar am fost norocoşi şi am pierdut în ultimul minut. Sunt destul de multe meciuri în care am fost peste adversar, dar punctele au rămas la ei. Suntem într-o zonă periculoasă, nu cred că merităm să fim acolo după jocul pe care îl avem. Meritam cel puţin un punct. Am avut penalty clar la Predescu. Întreb, dar fără să fiu agresiv, de ce nu s-a dat acel penalty? Răspunsul lor a fost foarte simpatic: aţi avut multe ocazii, de ce nu aţi marcat din acele ocazii.. Trebuie să fim puternici, deşi mi-aş putea pierde locul de muncă. Rezultatele nu apar şi din alte motive, se pare.
A declarat antrenorul Petre Grigoraş

––––

Dinamo Bucureşti – Pandurii Târgu-Jiu 3-2 (1-1)

Stadionul „Ştefan Cel Mare” din Bucureşti

Marcatori: Alexe ‘6, Rotariu ’60 şi Bilinski ’90+2/ Roman ‘8, ‘50

Dinamo: Marc – Fai, Durimel (Bilinski ’55), Cordoş, Grecu – Boubacar, S. Filip (Rotariu ’59) – C. Matei, Bărboianu, Lazăr (Gavrilă ’75) – Alexe. Antrenor: Flavius Stoican.

Pandurii Târgu Jiu: Gliwa – Pleaşcă, Erico, Elton, Momcilovici – Iorga (Buleică ’75), Nistor, Anton, Shalaj (Nicoară ’75) – Roman, Matulevicius (Predescu ’37). Antrenor: Petre Grigoraş.

Arbitri: Cătălin Popa – Vladimir Urzică, Marius Nicoară – Cătălin Buşi.
Cartonaşe galbene: Fai ’53, ’90+3, Rotariu ’90+4, C. Matei ’90+4 / Roman ’40, ’90, Erico ’67.
Cartonaşe roşii: Fai ’90+3 / Roman ’90.

Distribuie acest articol