Joi, 30 Octombrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor va avea loc Balul Bobocilor – Tineri pentru Viitor, eveniment organizat de Colegiul “Ştefan Odobleja”, Royal Models şi Vodafone .
Balul Bobocilor de anul acesta este o manifestare cultural-artistică ce reuneşte într-un spectacol-concurs boboci şi boboace, care vor pune în scenăun spectacol ce va cuprinde pe lângă probele clasice de miss şi mister, o probă ce va scoate în evidenţă oraşul nostru, pentru câştigarea titlului de Capitală Europeană.
Organizatorii urează mult succes tuturor participanţilor şi invită elevii să vină în număr cât mai mare, atât pentru a-şi susţine favoriţii, cât şi pentru a se distra şi a participa la un spectacol inedit.