Garnizoana Craiova va organiza o serie de activităţi în perioada 21 – 25 octombrie 2014 în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României din data de 25 octombrie 2014 astfel.
Una dintre acţiuni este «Ziua Armatei în şcoli» care presupune prezentarea misiunilor naţionale şi internaţionale ale militarilor craioveni, expoziţie foto cu tematică militară, prezentarea ofertei educaţionale a colegiilor militare, institutelor militare şi a centrelor de instruire pentru soldaţi gradaţi profesionişti, organizarea de activităţi interactive etc.
Astfel de acţiuni vor avea loc la Colegiul Naţional “Carol I”, marţi 21 octombrie 2014, orele 12.30 – 15.00 (Prezintă militarii Batalionului 20 Infanterie „Dolj” şi militarii Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” din Craiova împreună cu reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova) şi Colegiul Naţional „Elena Cuza”, joi 23 octombrie 2014, orele 08.30 – 11.00 (Prezintă militarii Batalionului 20 Infanterie „Dolj” şi militarii Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” din Craiova împreună cu reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova);
Va fi organizată şi «Cupa 25 octombrie la tir» destinată jurnaliştilor craioveni şi cadrelor militare în rezervă şi retragere.
Tot de Ziua Armatei va fi organizat un spectacol artistic pentru copiii/nepoţii cadrelor militare active şi în rezervă din garnizoana Craiova, spectacol intitulat “Prinţesa bosumflată”. Spectacolul este susţinut de Muzica Militară a garnizoanei Craiova împreună cu Ansamblul Artistic “Maria Tănase”, miercuri 22 octombrie 2014, între orele 18.00 – 19.00, în sala de spectacole a Cercului Militar din Craiova.
Programul mai cuprinde Simpozionul «25 octombrie – Ziua Armatei României», organizat în sala de spectacole a Cercului Militar din Craiova, joi 23 octombrie 2014, orele 14.00 – 15.00. La acest eveniment participă istorici, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale. De asemenea va avea loc un spectacol muzical dedicat cadrelor militare active şi în rezervă din garnizoana Craiova, susţinut de Muzica Militară a garnizoanei Craiova, joi 23 octombrie 2014, între orele 15.00 – 16.00, în sala de spectacole a Cercului Militar din Craiova.
Sâmbătă, între orele 10 şi 11, la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca, va fi organizat un Ceremonial militar-religios la care vor lua parte cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale.
Manifestările se încheie sâmbătă cu «Retragerea cu torţe», eveniment organizat între orele 20.30 – 21.30. Traseul de deplasare al detaşamentului va fi pe itinerariul Piaţa Mihai Viteazul – Calea Bucureşti – Sediul Brigăzii 2 Infanterie din str. Amaradiei nr. 48.