Razie de amploare a poliţiştilor doljeni

Redactia
3 Min Read

Poliţiştii doljeni au organizat ieri o razie de amploare în Craiova, acordând amenzi pentru lipsa poliţiei de asigurare auto şi nu numai. Acţiunea s-a desfăşurat în majoritatea zonelor din oraş, cele mai multe probleme fiind semnalate în apropierea stadionului “Ion Oblemenco”.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Alin Apostol, a detaliat care a fost scopul acestei razii.

Acţiunea urmăreşte în principal verificarea autoturismelor înmatriculate în alte state, verificarea documentelor necesare să circule pe drumurile publice din Craiova, şi vrem să îi facem pe şoferi să conştientizeze respectarea normelor rutiere. Pe lângă poliţiştii din cadrul biroul rutier Craiova şi Dolj, sunt angrenaţi poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie din oraş, dar politişti din cadrul investigaţiilor criminale, ai Registrului Auto Român.
A afirmat Alin Apostol

Acesta a specificat principalele nereguli ale şoferilor.

Până acum, principalele probleme descoperite au fost: lipsa poliţei de asigurare şi a existenţei tuturor documentelor necesare pentru a circula pe drumurile publice. Poliţiştii au reţinut câteva plăcuţe de înmatriculare, evident, cu certificatele de înmatriculare respective şi au descoperit defecţiuni tehnice neremediate la timp. În acest caz, pe lângă amendă contravenţională s-au reţinut şi certificatele de înmatriculare. Au fost şi conducători auto care nu aveau documentele auto ale maşinii pe care o conduceau.
A mai punctat Apostol

Mulţi şoferi au fost cu nereguli

Unul dintre şoferii opriţi de oamenii legii a spus că are toate actele în regulă.

Ştiu că am totul în regulă la maşină. Am asigurare verde plătită în Anglia, se prelungeşte în fiecare lună şi depinde de motorul fiecărei maşini. Eu plătesc asigurarea normal. Proprietarul mi-a spus că trebuie să am certificatul maşinii şi asigurare şi am totul în regulă. Nu am de ce să îmi fac griji.
A declarat unul dintre şoferi

Un alt şofer a fost oprit şi s-a descoperit că nu avea asigurarea auto.
„Dumneavoastră nu aveţi asigurare. Ceea ce îmi arătaţi este o copie xerox şi mie trebuie să îmi arătaţi asigurarea în original”, a spus poliţiştul care a oprit acea maşină în trafic.

Nu am ştiut, am crezut că avem toate actele în regulă. Când am cumpărat maşina ni s-a spus că este totul bine, că nu ne mai trebuie altceva.
A fost reacţia şoferului

Concluzia pentru el a fost destul de dură.

Cu maşina nu mai puteţi circula pe drumurile publice. O puneţi în parcare până vă luaţi asigurare. Veniţi cu asigurarea la poliţie şi vă luaţi numerele şi veţi putea merge din nou cu ea.
A punctat omul legii

Distribuie acest articol