«Împreună pentru copiii cu autism», în Parcul «Nicolae Romanescu»

Redactia
3 Min Read

Parcul „Nicolae Romanescu” va găzdui duminică un cros intitulat „Împreună pentru copiii cu autism”, care are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi adaptabilitate socială a copiilor cu tulburări din spectrul autist în vederea creşterii calităţii vieţii acestor copii şi a familiilor lor. Printre organizatori se vor afla: Asociaţia Junior Chamber International Craiova, Centrul de recuperare pentru copiii cu autism – Tedy Bear, RAADPFL Craiova, RAT Craiova, Clubul Sportiv Municipal Craiova, Sala Polivalentă, Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport.  
Daniel Călăraşu, preşedintele Centrului de recuperare pentru copiii cu autism, a prezentat evenimentul de duminică.  

De la ora 10.00 vor începe înscrierile pentru acest cros, iar de la ora 11.00 se va desfăşura competiţia propriu-zisă. Scopul întrecerii va fi strângerea de fonduri pentru dotarea acestui centru. Crosul se va desfăşura pe două etape: prima – pentru începători şi se va alerga pe o distanţă de 1.500 de metri; a doua etapă – pentru cei care aleargă în mod constant, va fi pe o distanţă de 3.300 de metri.
A afirmat Daniel Călăraşu

Direcorul DJTS Dolj, Alina Ionescu, a salutat iniţiativa organizării acestui eveniment.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne bucurăm că ne alăturăm acestui proiect, cu atât mai mult cu cât are şi un scop caritabil. De fiecare dată când se organizează astfel de evenimente suntem alături de participanţi. Sperăm să vină cât mai mulţi craioveni. În toamna aceasta vom avea multe evenimente. Ne dorim să îi obişnuim pe craioveni să vină în număr cât mai mare la asemenea evenimente. Traseele sunt accesibile tuturor, şi noi când organizăm cross-uri ne orientăm către o distanţă de 1.300 – 1.500 de metri.
A declarat Alina Ionescu

Directorul Sălii Polivalente, Aurelia Filip, a fost în asentimentul Alinei Ionescu, recunoscând că asemenea acţiuni sunt binevenite.

Noi nici nu ne-am răcit de la proiectul Rotaract şi, ca să ne menţinem în formă, am dat o mână de ajutor şi pentru organizarea acestui cros. Ne place să ne asociem cu asemenea acţiuni caritabile. Competiţia este deschisă tuturor, orice craiovean poate să vină să ne sprijine cu o donaţie minimă, astfel încât aceşti copii să poată beneficia de tot ceea ce este nevoie în acest centru. Sunt convinsă că mulţi oameni se vor mobiliza şi va fi o afluenţă foarte mare de craioveni.
A punctat Aurelia Filip

Share This Article