Cap de serie nr.5 la turneul rezervat tenismenilor de 14 ani, sportivul legitimat la CS Victoria Drobeta a trecut în primul tur, fără emoţii, de bucureşteanul Cezar Cătălin Chicoşu (6-3, 6-0), după care i-a învins în trei seturi pe Raul Dan Ciupe (6-3, 2-6, 6-3), Alexandru Gima (7-5, 3-6, 6-2) şi Hristache Zgondea (7-5, 4-6, 6-2). În ultimul act, Laurenţiu Mandocescu a pierdut în faţa principalului favorit Filip Jianu, sportivul de la CS Dinamo Bucureşti impunându-se cu 6-2, 6-1.
După 7 ani de tenis, am reuşit să joc prima finală de simplu la un turneu cu caracter internaţional. Am pierdut în ultimul act, dar meciul a fost unul echilibrat, chiar dacă scorul nu o arată. Sper ca data viitoare să joc mult mai bine şi să ajung într-o nouă finală internaţională, pe care s-o şi câştig.
A spus Mandocescu
A pierdut ambele finale
La Fibec Cup, severineanul a ajuns în finală şi în proba de dublu, unde a făcut pereche cu băcăuanul Petru Octavian Berdilă, însă cei doi au fost învinşi cu 6-3, 6-2 de cuplul Cezar Creţu / Mihai Marinescu, cap de serie nr.1.
Pe lângă sportivii românii, pe tabloul turneului din Prahova s-au regăsit şi cinci tenismeni străini, doi din Republica Moldova şi câte unul din Marea Britanie, SUA şi Canada.