Peste 120 milioane lei, pe ajutoare sociale

Redactia
4 Min Read

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj a prezentat situaţia privind beneficiarii de ajutoare sociale la nivelul judeţului Dolj pe semestrul I al anului 2014.
Activitatea Agenţiei Judeţeane pentru Plăţi şi Inspecţie Socială este structurată pe domeniul beneficiilor de asistenţă socială şi al susţinerii programelor de servicii sociale, pe domeniul inspecţiei sociale, dar şi alte domenii de competenţă.
În semestrul  I Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj a verificat condiţiile de acordare a drepturilor la beneficii sociale pentru un număr mediu de 208.942 beneficiari cu o sumă de 122.389.755 lei.

Numărul mediu al beneficiarilor de alocaţii de stat pentru copii pe care îl avem în plată este de 122.000, la indemnizaţia de creşterea a copilului 4140 de beneficiari în plată, stimulentul de inserţie în jur de 900 de beneficiari, la venitul minim garantat sunt 14.600 de beneficiari, la alocaţia pentru susţinerea familiei 10.500 beneficiari,drepturi prevăzute de legea 448/2006 privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, avem în jur de 94 beneficiari, la alocaţia de plasament 776 de beneficiari, la acordarea indemnizaţiei lunare de hrană pentru persoane infectate cu HIV/SIDA, 254 cazuri copii şi adulţi, ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în jur de 12.800 de familii au beneficiat în acest sezon rece 2013-2014, iar ajutorul petnru încălzirea locuinţei cu gaze naturale a fost primit de 3200 persoane, ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni un număr de 29.000 de familie în judeţul Dolj au beneficiat de ajutor, majoritatea în zona rurală.
Marius Simcelescu,director executiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

Sistemul de asistenţă socială a fost fraudat

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, AJPIS a încheiat parteneriate cu ANAF Bucureşti de anul trecut pentru a preveni eroarea, frauda şi corupţia în sistemul de asistenţă socială.

S-au perfectat nişte parteneriate între Agenţia Naţională, respectiv Ministerul Muncii şi ANAF Bucureşti, astfel încât pentru a preveni eroarea, frauda şi corupţia în sistemul de asistenţă socială, primim aceste informaţii de la ANAF. Pe plan local am dezvoltat parteneriate cu Apia Dolj, am depistat plăţi unor solicitanţi neeligibili, s-a referit la aproape 600 persoane care beneficiau de venitul minim garantat, am suspendat toate aceste dosare şi am dispus măsuri de recuperare a debitelor create, am dispus suspendarea din plată începând cu 1 ianuarie 2014 a 180 de familii şi persoane singure ca urmare a deţinerii de depozite bancare de peste 3000 lei, am avut chiar cinci persoane care aveau peste 1 miliard bani vechi şi beneficiau de ajutor social, 190 beneficiari care realizau venituri din salarii şi nu le declarau şi 61 care primiseră decizia de acordarea a drepturilor de pensii şi nu le declaraseră.
Marius Simcelescu, director executiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

Nereguli au fost depistate şi în domeniul de inspecţii sociale, s-au găsit 490 de dosare cu suspiciuni dintre care s-au confirmat 87 la venitul minim garantat.
Numărul copiilor cu absenţe nemotivate a crescut cu 19% faţă de anul trecut.

La alocaţia de susţinere a familiei, pe baza situaţiei şcolare, s-a diminuat cu 20% cuantumul alocaţiei pentru o perioadă de trei luni, pentru un număr de 800 familii ai căror copii au înregistrat între 10-19 absenţe nemotivate, s-a diminuat cu 50% plata pe o perioadă de trei luni, pentru 29 familii ai căror copii au luat 20 absenţe nemotivate şi au fost suspendate total plăţile până la începutul noului an şcolar pentru 850 de familii ai căror copii au înregistrat 20 absenţe nemotivate în cursul semestrului I.

Share This Article