Pe 8 iulie a.c. la ora 17.30, în sala „Filip Lazăr” a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova va avea loc lansarea cărţii „Despre libertatea muzicii şi muzica libertăţii. Dialoguri cu dirijorul german de origine română Horia Dinu Nicolaescu”, a scriitorului craiovean Ion Munteanu.
Personalităţi marcante ale Craiovei, precum actorul Valer Dellakeza, muzicologul Gheorghe Fabian, scriitorii Nicolae Marinescu, C.M. Popa, Nicolae Pârvulescu, George Popescu, Ionel Buşe, Ioan Lascu, Geo Constantinescu şi istoricul Mihai Ghiţulescu vor istorisi despre destinul unui om al cărui talent a fost încătuşat de ororile regimului comunist.
Pentru cititorii ziarului nostru vă rugăm mai întâi să ne spuneţi cine sunteţi şi de ce aţi ales să luaţi viaţa de la capăt într-o altă ţară?
Înainte de toate vreau să vă vorbesc despre această carte. Ea s-a lansat mai întâi la Bucureşti, pe 3 iulie, la Hanul Gabroveni, în cadrul manifestărilor dedicate BUCHAREST JAZZ FESTIVAL 2014, sub genericul “Cartea Românească de Jazz”, fiind primită foarte bine. Acolo au fost prezenţi, în afară de mine şi de autor, reputaţi muzicieni şi compozitori: Mircea Tiberian, Johnny Bota, Alex Vasiliu, Virgil Mihaiu şi Florian Lungu. Moderator a fost Lucian Ban, pianist şi compozitor stabilit de mai mulţi ani în S.U.A. Despre mine trebuie să vă spun că m-am născut la Craiova, în 1941, iar în momentul de faţă, după o viaţă petrecută la catedră, dar şi pe scenă, sunt dirijorul orchestrei „Cico’s Jazz Orchester” din Geretsried, suburbie a oraşului München.
Azvârliţi din casă, pentru ca un potenţat comunist să se mute în ea.
Iniţial, familia mea a trebuit să plece din Craiova, la Bucureşti, pe când eu aveam în jur de zece ani. Bunicii au fost moşieri la Bratovoieşti, având peste o mie de hectare de pământ, iar tatăl meu, Constantin Dinu Nicolaescu, a fost avocat în Craiova. După venirea comuniştilor la putere, pentru familia mea a urmat o lungă perioadă de prigoană şi cumplite nedreptăţi, când practic am pierdut totul: pământul, conacul, utilajele agricole, inclusiv casa din Craiova unde locuiam cu părinţii mei. Tata a fost arestat şi reţinut timp de doi ani şi jumătate în penitenciar, fără să fie judecat, şi i s-a interzis pentru totdeauna să mai practice avocatura. Din Craiova am fost izgoniţi pentru ca un potentat al timpului voia casa noastră. Nouă ne-au permis doar să ne luăm câteva lucruri şi ne-au spus să plecăm unde vedem cu ochii,…
Coleg de profesie cu Dan Spătaru, Horia Moculescu şi Margareta Pâslaru
Şi aşa aţi ajuns la Bucureşti, unde aţi făcut Conservatorul şi unde v-aţi şi afirmat pe scena muzicală românească, alături de nume consacrate, cum ar fi Horia Moculescu, Petre Geambaşu, Aurelian Andreescu, Anda Călugăreanu, Marina Voica, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru…
Da, am terminat Conservatorul cu… peripeţii, după ce am fost exmatriculat în primul an, pe motiv de dosar “nesănătos”, fiind admis din nou, după doi ani, în urma susţinerii unui nou examen. Încă din perioada studenţiei am fost dirijor secund la Ansamblul C.C. al U.T.C., pe vremea când Ion Iliescu era prim-secretar la Comitetul Central, apoi, pe rând, director artistic şi dirijor la Ansamblul de revistă şi varietăţi al armatei şi la Teatrul “Ion Vasilescu” din Bucureşti. În paralel, cu orchestra mea proprie, cântam în mai multe cluburi din Capitală şi, vara, pe litoral, sau în judeţele ţării. Căpătasem o oarecare notorietate, deoarece eram deseori invitat, cu trupa mea, cu care cântam muzică uşoară şi jazz, la radio şi televiziune, unde înregistram piese ce se difuzau în cadrul emisiunilor aprobate. Am fost coleg de scenă cu Horia Moculescu, Petre Geambaşu, Aurelian Andreescu, Anda Călugăreanu, Marina Voica, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru.
Cu fetiţa abia născută, familia sa a luat drumul pribegiei
Şi atunci, de ce aţi plecat din ţară, luând-o de la capăt în Germania, unde bănuiesc că nu a fost tocmai uşor?
În Germania, am plecat în 1971, când aveam 30 de ani, împreună cu soţia mea şi fetiţa de numai două săptămâni. Am avut acordul autorităţilor, deoarece soţia avea origini germane şi rude în Bavaria, la München. Motivul este mult mai profound şi pe larg descris în carte: în urma decesului prematur al tatălui meu, care a suferit foarte mult pentru că nu a fost lăsat să-şi mai practice meseria lui de avocat, am luat hotărârea de a părăsi ţara. Dar am revenit în România în fiecare an, ca turist german, ţinând legătura cu toţi prietenii mei, în mare parte muzicieni.
Iar în Germania aţi întemeiat o nouă formaţie, cu care să daţi concerte?
Nu, după mai multe proiecte nereuşite, am intrat în învăţământ. Am fost profesor de muzică la două licee din Nürnberg şi München, unde am înfiinţat orchestre de jazz cu care am câştigat concursuri de gen, am dat concerte, atât în Germania, cât şi în România, Franţa şi Ungaria. În afara orchestrelor şcolare, am înfiinţat un big band de jazz format din foştii mei elevi, cu care cânt şi acum, dintre ei unii fiind căsătoriţi, cu profesii bine stabilite: medici, profesori, muzicieni profesionişti… Dar toate acestea, şi multe altele, le aflaţi din cartea ce va fi lansată şi la Craiova, marţi, 8 iulie.
