Medicii vor să lucreze în Craiova

Redactia
9 Min Read

Un grup de medici rezidenţi şi specialişti în domeniul cardiologiei au mers, ieri, la Consiliul Judeţean, unde au avut o întâlnire cu preşedintele Ion Prioteasa şi cei doi vicepreşedinţi Alina Tănăsescu şi Cristinel Iovan.
Aceştia s-au arătat interesaţi de Clinica de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară ce va fi construită de Consiliul Judeţean, proiect care le va oferi posibilitatea de a profesa în Craiova.

Mesajul pe care vi-l transmitem noi este unul optimist. Faţă de alte momente, în care nu s-a întâmplat mai nimic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, noi vă spunem că acest proiect al clinicii, de care vă interesaţi, deja începe să fie pus în operă. Realitatea din spital ne-a determinat să vorbim la orice nivel pentru a rezolva aceste probleme stringente, iar faptul că la Craiova a fost adus un elicopter SMURD pentru intervenţii în cazurile medicale cele mai dificile s-a datorat tot insistenţelor noastre. Nu pot să stau însă şi să ascult când mi se spune că, atunci când un om a suferit un infarct sau are o afecţiune cardiacă, trebuie transportat la Bucureşti sau Timişoara, pentru că în oraşul nostru intervenţia nu poate fi făcută. Tot ce întreprindem în prezent este rezultatul unei iniţiative proprii, una în care ne-am decis să direcţionăm o mare parte din fondurile CJ pentru aceste proiecte, care sunt în interesul şi în beneficiul oamenilor din judeţ, în cel mai direct mod cu putinţă, într-un domeniu care avea şi cea mai mare nevoie de investiţii – cel al sănătăţii. Am început cu un demers care viza înlocuirea ascensoarelor de la SCJU, ne-am asumat şi refacerea tuturor blocurilor operatorii, cu săli de operaţii şi spaţii anexe. Am hotărât să facem încă un efort considerabil şi să ducem implicarea noastră dincolo de aspectele de infrastructură, pentru că ştiam că, în multe cazuri, la acest spital-etalon al Olteniei se lucrează cu instrumentar medical învechit. A fost un drum de-a lungul căruia, pas cu pas, am abordat problemele prioritare din activitatea cadrelor medicale de la spitalul judeţean, ne-am canalizat forţele pentru a le rezolva, până am ajuns în acest punct, în care edificăm o construcţie nouă, destinată Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară. În continuare, ne implicăm în extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului şi ne concentrăm pe finalizarea lucrărilor care se desfăşoară prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană, la ambulatoriul de specialitate. Decizia noastră a fost de a renunţa la alte proiecte şi de a transforma domeniul sanitar în prioritatea consiliului judeţean, direcţionând cea mai mare parte a fondurilor instituţiei către sănătate. Aceste investiţii se cer făcute, chiar şi în condiţiile apariţiei unui spital regional la Craiova. Realizarea lui nu presupune, însă, dispariţia SCJU, ci poate, eventual, să conducă la o binevenită decongestionare a acestei unităţi, unde ajung anual peste 165.000 de pacienţi. Noi am purtat discuţii cu conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu rectorul instituţiei, domnul profesor universitar dr. Ion Rogoveanu, şi cu preşedintele Senatului, domnul profesor universitar dr. Tudorel Ciurea, dar şi cu managementul spitalului, instituţii cu care suntem în contact şi formăm o adevărată echipă, unită în jurul unui scop comun, dar în care fiecare acţionează pe palierul său. În acest sens, CJ Dolj se implică în aspectele pe care le poate gestiona, prin fondurile alocate, prin organizarea licitaţiilor, prin ridicarea noilor construcţii de la SCJU Craiova, pentru ca, într-o a doua etapă, să facem toate eforturile pentru a asigura dotările necesare atât la Clinica de cardiologie, cât şi la UPU. Noi vă încurajăm să rămâneţi în Craiova şi să transmiteţi în rândul colegilor dumneavoastră mesajul nostru: că vom face toate eforturile şi vom depăşi toate provocările pentru a ne onora angajamentele asumate în domeniul sănătăţii.
A declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa

Vicepreşedintele CJ Dolj Cristinel Iovan a afirmat că investiţia în construirea Clinicii de cardiologie urmăreşte reducerea cazurilor de pacienţi cu afecţiuni cardiace.

Cunoaştem că, alături de dumneavoastră, sunt mulţi alţi colegi din Oltenia care lucrează la spitale mari din ţară şi care şi-au exprimat dorinţa de a veni la Craiova. Din păcate, în acest moment, pentru specializările pe care le au ei, nu găsesc întru totul condiţiile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. Zona noastră riscă, aşadar, să piardă o serie de specialişti care se formează foarte greu şi cu mari eforturi, în cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, tocmai pentru că, la acest moment, nu au cu ce să lucreze aici.  Noi, când am plecat pe acest drum, am analizat o serie de statistici transmise de Direcţia de Sănătate Publică. În mod evident, principala cauză a mortalităţii în Dolj şi probabil că în toată Oltenia o reprezintă bolile de inimă, cu o incidenţă mai mare decât cancerul, de exemplu. Prin construirea clinicii, se conturează deja rezolvarea acestei probleme şi, cu siguranţă, din momentul în care vom semna contractul de realizare a lucrărilor, avem la dispoziţie un an de zile pentru a le finaliza. În acelaşi timp, specialiştii, resursa umană care se creează nu trebuie pierdută, pentru că este dificil să aduci medici din altă zone.
A spus Cristinel Iovan, vicepreşedinte al CJ Dolj

«Dublă provocare»

Vicepreşedintele Alina Tănăsescu a spus că investiţiile în Clinica de cardiologie, dar şi în UP, sunt o dublă provocare pentru Consiliul Judeţean, pentru că sunt lucrări de amploare executate cu bani din bugetul instituţiei.

Mă bucur să constat interesul pe care îl arătaţi dumneavoastră, medici tineri, pentru a rămâne la Craiova şi a profesa în oraşul în care aţi studiat şi vă formaţi, după cum sunt încântată să remarc şi preocuparea pe care o manifestaţi pentru proiectul CJ Dolj de construire a Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară.  Această investiţie, alături de cea care vizează extinderea şi modernizarea UPU, reprezintă pentru consiliul judeţean o dublă provocare, inclusiv de ordin financiar, pentru că vorbim despre lucrări de amploare, iar sumele necesare urmează să fie asigurate integral din bugetul propriu al instituţiei.  Este o provocare căreia îi răspundem cu certitudinea că realizăm două obiective importante, absolut necesare pentru locuitorii acestei regiuni, iar încrederea pe care ne-o acordaţi dumneavoastră, medicii, ne încurajează să mergem mai departe cu investiţiile noastre la spitalul judeţean. Ne transmiteţi acest mesaj, că vă alăturaţi demersului nostru – un mesaj care ne obligă.
Alina Tănăsescu, vicepreşedinte al CJ Dolj

Proiectul «Extindere Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova – Cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară», cu o valoare totală estimată la aproape 6 milioane de euro, va răspunde unei necesităţi majore a întregii regiuni Oltenia, servind o populaţie de peste2.000.000 de locuitori, în condiţiile în care între Timişoara şi Bucureşti nu mai există niciun alt spital care să ofere aceste servicii.

Investiţia prevede construirea unei clădiri cu regim de înălţime P+E1+E2 parţial, cu saloane pentru pacienţi, bloc operator propriu şi spaţii anexe, conexată printr-o pasarelă cu corpul central al SCJU Craiova.

Distribuie acest articol