duminică, octombrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Festivalul Naţional al Tradiţiilor la Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Etnografie, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, organizează în perioada 27 – 29 mai 2014, în cadrul Zilelor Craiovei, Festivalul Naţional al Tradiţiilor. Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliul Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova.

Satul românesc adus la Craiova

În Parcul „Sf. Dumitru” şi împrejurul Casei Băniei (Secţia de Etnografie), craiovenii se vor putea bucura de o expoziţie de artă populară tradiţională cu vânzare în care vor putea fi admirate obiecte de ceramică, sculptură în lemn, icoane, port popular, ţesături, sticlă, instrumente muzicale, obiecte din os etc.
Vizitatorii vor putea gusta din preparate tradiţionale precum dulceţuri, prăjituri, afumături, brânzeturi, sucuri, miere, ulei. Pe o scenă amplasată în acelaşi spaţiu, ansambluri folclorice, solişti şi rapsozi populari vor prezenta publicului larg valorile muzicale şi coregrafice ale folclorului românesc.
Deschiderea Festivalului Naţional al Tradiţiilor va avea loc pe 27 mai la orele 11.00. Tarabele pline de bunătăţi sunt deschise de marţi 27 mai, până miercuri 28 mai, între orele 10.00-20.00, iar joi, 29 mai între orele 10.00-17.00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Spectacolele folclorice sunt susţinute de pe 27 mai şi până pe 28 mai Între orele 11.00-14.00; 16.00-18.00 de către mai multe formaţii din Oltenia

Artişti consacraţi precum Taraful lui Constantin Lătăreţu, Leleşti, Gorj, Ansamblul ‘’Romanaţi’’ din Caracal, Olt, Grupul vocal ‘’Oltenaşi cu oltencuţe’’ al Palatului Copiilor din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi, Fanfara “Trâmbiţaşii Domnului’’ – Desa, Dolj, Ansamblul ‘’Elefteria’’ – Comunitatea Elenă, Calafat, Dolj, Ansamblul ‘’Altiţa’’ – Căminul Cultural Maglavit, Dolj, Ansamblul ‘’Doina Mischiului’’ – Căminul Cultural Mischii, Dolj, Ceata lui Streaşă – comuna Melineşti, Dolj, Ansamblul ‘’Alunelul’’ – Căminul Cultural Pieleşti, Gelu Voicu şi Taraful „Burnasul, dar şi rapsozii populari: Ion Creţeanu (cobză şi voce), Marcel Boţa (cobză şi voce), Marius Gheorghe (caval şi voce), Valentina Simion (voce), Viorel Rădoi (voce) – Pieleşti, Dolj şi soliştii vocali: Zorina Bălan, Lavinia Bârsoghe, Manuela Motocea vin să cânte la Festivalul Naţional al Tradiţiilor de la Craiova.

Marţi, 27 mai 2014

Spectacole folclorice
orele 11.00-14.00; 16.00-18.00
Fanfara “Trâmbiţaşii Domnului’’ – Desa, Dolj
Ansamblul ‘’Elefteria’’ – Comunitatea Elenă, Calafat, Dolj
Ansamblul ‘’Altiţa’’ – Căminul Cultural Maglavit, Dolj
Ansamblul ‘’Doina Mischiului’’ – Căminul Cultural Mischii, Dolj
Ceata lui Streaşă – comuna Melineşti, Dolj
Rapsozii populari: Valentina Simion (voce), Viorel Rădoi (voce) – Pieleşti, Dolj
Soliştii vocali: Lavinia Bârsoghe, Manuela Motocea

Miercuri, 28 mai 2014

Spectacole folclorice
orele 11.00-14.00; 16.00-18.00
Gelu Voicu şi Taraful „Burnasul”
Taraful lui Constantin Lătăreţu, Leleşti, Gorj
Ansamblul ‘’Romanaţi’’ din Caracal, Olt
Grupul vocal ‘’Oltenaşi cu oltencuţe’’ al Palatului Copiilor din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi
Ansamblul ‘’Alunelul’’ – Căminul Cultural Pieleşti
Rapsozii populari: Ion Creţeanu (cobză şi voce), Marcel Boţa (cobză şi voce), Marius Gheorghe (caval şi voce)
Solistă vocală: Zorina Bălan

Politica