Viceprimarul Orşovei, Constantin Negulescu, găsit incompatibil de ANI

Redactia
2 Min Read

Viceprimarul municipiului Orşova , Constantin Negulescu a fost găsit incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că acesta a ocupat simultan şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii gimnaziale Petru Dumitriu, dar şi pe cea de membru AGA a Mehedinţi Gaz SA. Constantin Negulescu, viceprimar al municipiului Orşova (2012 – 2016), judeţul Mehedinţi, a fost găsit în incompatibilitate de ANI întrucât, în perioda 1 august 2012 – 08 iulie 2013, a deţinut şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii gimnaziale “Petru Dumitriu” Orşova (din 1 august 2012 până în 4 iulie 2013) şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Orşova în Adunările Generale ale Asociaţilor societăţii comerciale de interes local “Mehedinţi Gaz SA” (în perioada 30 aprilie – 08 iulie 2013).

Totodată, incompatibili au fost găsiţi, odată cu Negulescu trei primari şi trei consilieri locali ”ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003”. Cei trei primari sunt: Gheorghe Budică , primar al comunei Orbeasca, judeţul Teleorman, Sorin Ghiţă, primar al comunei Vlădeşti, judeţul Vâlcea, Sorin Tănase, primar al comunei Săgeata, judeţul Buzău.ANI a precizat că cei şase aleşi locali au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar aceştia au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. Vicele Orşovei Constantin Negulescu s-a arătat extreme de furios la adresa veştii date de către ANI.

Nu pot decât să spun că este o făcătură politică şi că o să atac în instanţă acestă constatare a celor de la ANI. Ei nu fac altceva decât să păteze imaginea oamenilor politici care sunt incomozi unora sau altora.
A declarat supărat viceprimarul Orşovei, Constantin Negulescu

Distribuie acest articol